Noutati
Impactul profesiilor liberale asupra vieţii economice şi sociale din România
Data: 22/10/2012
Luni, 5 noiembrie 2012, Uniunea Profesiilor Liberale din România organizează la Sala Rondă a Hotelului Intercontinental din Bucureşti, B - dul Nicolae Bălcescu nr. 4, Sector 1, cea de a cincea ediţie a Conferinţei "Ziua Profesiilor Liberale din România". Tema Conferinţei se referă la "Impactul profesiilor liberale asupra vieţii economice şi sociale din România".
Scopul Conferinţei este acela de a stimula unificarea sectorului socio - economic al profesiilor liberale, precum şi creşterea solidarităţii şi vizibilităţii lor la nivelul societăţii româneşti.
La Conferinţă vor participa reprezentanţi ai asociaţiilor de profesii liberale care sunt sau nu membre ale Uniunii noastre, ai unor autorităţi publice, instituţii şi organizaţii relevante pe plan naţional, precum şi ai unor organisme europene.
Lucrările Conferinţei vor începe la orele 09:30 şi se vor încheia la orele 13:45.
Înregistrarea participanţilor se va face între orele 09:00 - 09:30.
Cu prilejul evenimentului se va organiza o Conferinţă de presă.
Persoanele care doresc să participe la lucrările Conferinţei şi nu sunt sponsorizate de asociaţiile profesionale sau nu deţin calitatea de invitat, vor achita o taxă de 250 lei.
Confirmarea participării la eveniment se va face până la data de 27 octombrie 2012, inclusiv la tel./fax: 021.312.45.82 sau E - mail: uplr@uplr.ro
(comunicat al Uniunii Profesiilor Liberale din România) – pentru mai multe detalii și informații accesați http://www.uplr.ro/principalr.html
NOUTATI!
22
NOV
NOV
22
JAN
JAN
10
MAY
MAY
04
APR
APR
07
FEB
FEB